DESPRE CAZUL JOSZEF NYIRO ŞI ALTE CÂTEVA AMĂNUNTE

Duminică 27 mai a.c. trebuia să aibă loc reînhumarea cenuşei scriitorului antiromân Joszef Nyiro, de stirpe maghiară. Din capul locului trebuie spus că a fost din partea ungurimii un act de provocare intenţionată. S-a dorit pe de o parte crearea unui sit cu evidentă conotaţie iredentistă la Odorheilul Secuiesc, care să coaguleze lamentările faţă de Tratatul de la Versailles (28.06.1919), iar pe de altă parte, cu surle şi trâmbiţe, sacralizarea imaginii defunctului poet.

Această iniţiativă, pe cât de temerară, pe atât de nesăbuită, a creat reacţia firească a autorităţii  româneşti. Venea însă în continuarea unui lung şir de succese politice maghiare, cuntinuat neîntrerupt din 1989 încoace, şi părea că, prin inerţie, va avea rezultatul scontat.

Guvernul a atenţionat Budapesta că gestul ei este inacceptabil şi neavenit. În plus, prefectul de Harghita a contestat autorizaţia de reînhumare, declaraţie prin comunicarea căreia îngropăciunea căpăta imediat un apăsat caracter ilegal. La care organizatorii, adică Partidul Civic Maghiar, prin vocea voinicosului lider Szasz Jeno, întâmpină cu şi mai mare neobrăzare că ” el nu crede să fi emis prefectura o hotărâre la oră atât de înaintată şi funeraliile vor avea totuşi loc”.

Cu două zile înainte fuseseră Rusaliile, sărbătoare la care a luat parte  mai toată ungurimea validă din cele două judeţele majoritar maghiare, plus bulucuri de consângeni din lumea largă. Să fi venit ca la 125.000 persoane, cu intenţia clară de a participa apoi la reînhumarea defunctului Joszef Nyiro. Ca un sprijin politic manifest, în răspărul dezavuării româneşti exprese, era prezent însuşi preşedintele parlamentului budapestan.

A urmat un penibil joc de-a „uite urna-nu e urna”, cu nătăfleaţa stratagemă ungurească prin care un fals recipient funebru trebuia să treacă drept real, ocolindu-se confiscarea prin transportarea de către un cetăţean ungur, într-un taxi cu număr de Bucureşti, a unui cenuşar gol. La ceremonie, vasul cinerar uma să iasă  din mâneca oficialilor maghiari, cu subterfugiul valizei diplomatice.

În tot acest timp politicienii români au tăcut jenant, fără cuvenite declaraţii publice ferme în spiritul sentimentului românesc.  Iar presa le-a urmat exemplul, mai mult bâlbâindu-se şi îngăimând consideraţii juridice în doi peri. Şi părea că partea străină va triumfa din nou.

Dar după tot haiul, gureşa îmbulzeală şi zburlirea penelor pe chipiele de honvezi, din cei 125.000, hai să zicem noi 200.000 de speraţi participanţi la reînhumare au rămas pe o proprietate privată odorheiană cam 300 de inşi plouaţi, deplângând anularea ceremoniei.

Acestea sunt faptele.

A fost pentru noi o victorie care nici  nu ne-a sărat inima, nici de griji  nu ne-a înseninat ziua. Iar gustul succesului nu s-a simţit din pricină că, în final, argumentul nostru de bază, cu vibraţie diplomatică, a fost antisemitismul lui Joszef Nyiro, apropierea  de Hitler şi aprobarea acţiunii de anihilare a elementului evreiesc, şi abia în secundar  antiromânismul lui !

Desigur, Tel-Aviv-ul şi-a frecat iar palmele bucuros. El este adevăratul câştigător al acestei afaceri triste, prin care i se confirmă din nou rolul de arbitru absolut în Europa. De el s-au slujit, nedemn, şi maghiarii, când graniţele noastre au căzut în 1989. Şi nicodată n-ar fi urcat ei pe un cal aşa înalt în politica românească, dacă nu-i sprijinea mâna înarmată şi presiunea financiară a iudeomasoneriei.

Altă explicaţie nu există pentru prevalenţa lor, de vreme ce ţara depăşeşte Ungaria pe toate planurile în privinţa resurselor, şi deci este capabilă să plătească mai mult Troicăi şi Porţii Americane –

Cu toţii suntem acum pradă acestor Molohi hulpavi, care exploatează practic întregul bătrân continent. Nu sunt de mirare deci mişcări ca „Indignados” sau „Ocupaţi Wall-Sreet-ul” ( al cărei iniţiator, la Washington, a fost un român !), sau demonstraţiile antibancare de la Londra. Nu sunt surprinzătoare nici antipatiile manifestate la Lisabona, Madrid şi Roma faţă de uneltele rapace numite FMI, Banca Mondială şi Banca Europeană, cărora li se subordonează slugarnic băncile naţionale.

Grecia se află pe puctul să iasă din UE, cetăţenii ruinaţi clamând revizuirea capitulaţiilor de participare. La noi, pruncii ţipă în pântecul mamelor când se anunţă o nouă vizită a reprezentatului pentru România  al FMI, un nesimţit cu faţă porcină care vine în această ţară săracă purtând pingele rupte, să-şi arate solidaritatea întru pauperitate ! şi umblă să îşi vândă o rablă de maşină  la noi. Iar şefa generală FMI, scorpia Christine Lagarde cea cu nasul căzut în gură, strigă cu o mie de limbi:    „Austeritate !”

Poate că din alcătuirea europeană ar ieşi ceva bun, mai ales datorită libertăţii de circulaţie, prin care ţiganii necivilizaţi de pildă scapă de oprimarea românească şi se îndemânează să fure şi să mai facă gunoi şi pe la alţii. Dar aşa cum se prezintă acum, ca o haită de hiene nesătule, UE a devenit un anacronism de nesuportat. Iar cuvântul de ordine al tuturor europenilor trebuie să fie acum RENEGOCIEREA înţelegerilor de constituire şi participare.

Iată deci tabloul în rama lui largă. Ce mai înseamnă defunctul scriitor Ioszef Nyiro şi ce mai înseamnă mărunta noastră izbândă ?

De s-ar înţelege o dată pe continent cine este duşmanul.

HORIA STOICANU

27.05.2012.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.