În cele ce urmează vorbesc despre ce doreşte să realizeze autorul prin creaţia sa, şi aici mă refer la cel suficient de rutinat ca să cugete atent la îndatoririle, sau măcar la scopul producţiilor sale.
Desigur, specia muzicală folk, măruntă la scara marei arte a sunetelor, este pe de o parte pe gustul simplităţii publicului larg, iar pe de altă parte tocmai din aceasta cauză poate realiza lucruri importante în educaţia lui sufletească. În general, la spectacolele de gen se vizează divertismentul, distracţia. Suntem deci „distraşi” de la grijile zilnice şi ni se oferă un scurt răgaz de bună dispoziţie sau de compasiune. Nu mă număr printre cei ce dispreţuiesc atare conduită artistică.
Din nefericire, atitudinea celui de pe scenă faţă de public, în situaţia dată, nu este una conştientă şi îndrumătoare, ci pleziristă, urmărind succesul personal, ovaţiile, deliciile vanităţii, remuneraţia. Asemena act se aseamană unei băuturi parşive: de ce o bei, de aceea iţi e mai sete. Şi astfel, asistenţa părăseşte sala fără a vrea sau a simţi altceva, în cazul că s-a bucurat de o reprezentaţie reuşită, decăt ca ea să se repete. Un paliativ, voi explica ulterior de ce asemenea calificare.
Alţi creatori, fie din neputinţa de a închega ceva după normele convenite ale meseriei, fie dintr-o nelinişte scormonitoare, îmbraţişează experimentalismul. Ese greu să cataloghez acesată linie directoare, căci ea poate conduce la reacţii benefice, sau foarte dimpotrivă. Se pleacă de la ipoteze inofensive, dar nu se ştie unde s-ar ajunge, ca de la atomii lui Democrit la bomba atomică. Pentru artistul ce adoptă poziţia în cauză, a se declara aparţinând la atare curs este şi „strategic”, fiindcă orice eşec poate fi justificat prin scuza că „ a fost doar un experiment”. Se asumă apoi un risc, fie că e vorba de nereuşită, fie de reacţii emoţionale necontrolate în mijlocul asistenţei. Dar asemenea cazuri apar extrem de rar, de obicei aflandu-se faţă în faţă un public snob şi un autor preţios. Mai degrabă, o simplă sclifoseală colectivă. Din Frank Zappa nu a ramas nimic memorabil la nivelul operei, ci poate să fi contat pentru unii ca teoretician, sau vector de influenţă prin personalitate mai mult decât prin creaţie, cum a fost aici D.L.Zaharia.
Psiho-nudismul, iată o altă cale. Creatorii acestui linii, distinctă atât prin sinceritatea disperată, cât şi prin gonflarea copilărească a eului, îşi expun compoziţiile fără vreo ţintă specială, dincolo de un anumit exhibiţionism sentimental inofensiv, şi se extrag cu osebire din randul diletanţilor. Important, orice artist vrednic de aceast nume a trecut cândva prin asemenea fază. Sunt mai toţi plini de alean, de jind şi filozofie.
Acum, ce este şamanismul muzical ? Şamanul, un vraci social, având ca pacient un public, nu un individ, are în vedere boli generale, nu afecţiuni personale, şi caută să vindece lumea de frică, de meschinărie şi trufie. Prin tensionări-detensionări emoţionale controlate, el produce o vibraţie psihică salutară, ca de fapt practicantul oricărei arte. Prestaţia sa în faţa audienţei este tot atăt de aproape de impostură, escrocherie sentimentală, scamatorie de bâlci, ca şi de misionarism, oratoria profetică, propovedanie.
Şamanul trăieşte discontinuu faţă de scopul său, căci opera nu se va deosebi in esenţă de producţiile „clasice”, iar el nu lucrează ca propagandist, tezist, agent de influenţă, ci ca orice creator, pândit mereu de pericolul pierderii în propria creaţie. Conştienţa scopului său este deci fragmentară.
Dar în ce priveşte clipa de luciditate intenţională, el caută să fure suferinţa în imaginar şi să o ţină captivă. Aşadar, spre deosebire de arta divertismentului, intenţia vizează o vindecare stabilă, nu simple ameliorări.
Şamanismul se revelează ulterior descoperirii de sine a autorului ca artist, ca o a doua naştere, şi se poziţionează apoi ca sarcină asumată. Procedeele ramân personale, secrete, sau împărtăşite de un număr restrâns de confraţi. Iar faptul ca operaţiile rămăn tainice se decide tot în folosul omului, ca o condiţie a eficacităţii.
Descrierea lor în detaliu ar fi nepotrivită, inutilă şi chiar de nerecomandat. Pentru cel născut şaman, nu doar artist, asemena amănunte derivă în fapt din cele gata expuse aici.
Atât am avut de notat, aşadar, despre intenţionalitatea actului artistic.
HORIA STOICANU
Horia Stoicanu 